de Mircea Aioanei

Fiecare creştin adevărat doreşte să trăiască o viaţă evlavioasă. Dar există o mare problemă: un mare număr de creştini din România şi din lume nu înţeleg cum să facă acest lucru. De aceea am ales să vorbesc despre acest subiect.

Există o eroare care a pătruns în majoritatea mediilor evanghelice; se găseşte peste tot. Este ideea potrivit căreia creştinul devine evlavios făcând lucruri evlavioase. Credinciosul obişnuit pare să gândească astfel: „Dacă fac suficiente lucruri evlavioase, suficient de bine şi suficient de mult, voi deveni o persoană evlavioasă.“

Să ne gândim puţin la acest lucru. Este corect să credem că, fiind justificaţi prin harul lui Dumnezeu, prin credinţă, vom fi sfinţiţi prin faptele noastre? Când apostolul Pavel a scris galatenilor nu a demonstrat că această idee este un nonsens şi că reprezintă o contrazicere a Evangheliei? Şi totuşi, refrenul „citeşte Biblia zilnic, roagă-te zilnic dacă vrei să creşti“ încă răsună în inima multor creştini. Cu alte cuvinte, „respectă regulile şi vei deveni evlavios” este încă mentalitatea multor creştini.

Sunt bucuros să vă spun că învăţătura Noului Testament despre evlavie nu este aceasta. Dimpotrivă, este o veste bună. Nu ne învaţă că devenim evlavioşi făcând lucruri evlavioase, ci ne învaţă că oamenii evlavioşi fac lucruri evlavioase! Ceea ce, bineînţeles, ne aduce la întrebarea de bază: ce anume este evlavia?

Un spirit diabolic

Pentru a înţelege aceasta trebuie să conştientizăm că în acest univers lucrează doar două duhuri. Primul este cel care pune întrebarea: „Ce am eu de-aici?“ Diavolul este mânat de acest duh. Întrebarea aceasta l-a dus la răzvrătire şi cădere. Activitatea lui de acum este dominată sau constituie rezultatul aceleiaşi întrebări.

Acest spirit al lui „eu, eu, eu“, adeseori numit „carnea“ sau „firea“ în Noul Testament, este singurul duh care animă sau care îi mână pe cei neregeneraţi. Este ceea ce se întâmplă când oamenii acţionează împreună. Noul Testament numeşte acest tip de organizare a vieţii, fără raportare la Dumnezeu, „lumea“.

Atunci când Duhul lui Dumnezeu regenerează şi pătrunde în credincios, spiritul lui „Ce am eu de-aici?“ nu mai domină în cel credincios. Desigur că mai rămân urme ale acestuia, dar nu mai este el forţa principală. Noul Testament foloseşte diferiţi termeni pentru a descrie aceste urme (rămăşiţe), cum ar fi: „Dar văd în mădularele mele o altă lege“ şi „…legii păcatului, care este în mădularele mele“ (Rom. 7:23). Acest spirit este străin acum de cel credincios, dar fără îndoială este acolo. De fiecare dată când credinciosul cedează acestui spirit, el este „firesc“ sau „carnal“ în acel moment.

Un alt Duh

Al doilea duh este cel care întreabă „Ce are El de-aici?“ Acesta este Duhul lui Dumnezeu, care L-a inspirat pe Domnul Isus Cristos. Acest Duh îl primim la naşterea din nou. Prin El, Isus Cristos vine şi trăieşte în noi. El este Învăţătorul. Fiindcă am murit cu Cristos şi, de aceea, suntem morţi faţă de învăţătorul de dinainte. Acum suntem căsătoriţi cu Isus Cristos, care trăieşte în noi prin Duhul Sfânt (Rom. 6:1-7:6).

Aceasta înseamnă că nu este imposibil să mai păcătuim. Nu mai trebuie să păcătuim! Legătura pe care duhul de dinainte o avea asupra noastră a fost frântă pentru totdeauna. Nimic nu ne mai obligă să urmăm calea lui. Am murit împreună cu Cristos faţă de vechiul nostru stăpân. Am înviat împreună cu Cristos la o viaţă nouă.

Practicarea evlaviei

Aşadar calea evlaviei este destul de simplă. Practic ea apare ascultând de duhul care întreabă: „Ce are El de-aici?“ Avem puterea de a asculta fiindcă acest duh este Duhul Cristosului înviat, care locuieşte în noi. Vechiul duh nu mai deţine controlul _inimii_noastre, chiar dacă mai există vestigii ale acestuia. În plus, puterea lui a fost frântă. Da, sfinţirea practică este simplă şi ţine de ascultarea de îndemnul Duhului Sfânt: „El, El şi numai El.“

Nu există lege pentru viaţa creştină. Suntem morţi faţă de lege. Chiar suntem! Sfinţirea nu se face pe baza legii sau a regulilor, după cum nici justificarea nu este prin lege. Pur şi simplu ne întrebăm care e modul în care Dumnezeu este cel mai onorat. Şi Duhul lui Dumnezeu nu ne va conduce spre ceva ce contravine legii, aşa după cum se spune clar în Galateni 5:23a: „Împotriva acestor lucruri nu este lege.“ Acest verset ne învaţă că, ascultând de Duhul Sfânt, nu vom mai împlini dorinţele duhului care întreabă tot timpul: „Ce am eu de-aici?“

Locul legii

Acestea fiind spuse, trebuie să ne întrebăm care este locul legii în viaţa creştină, mai ales în lumina declaraţiei Mântuitorului din Matei 5:17-18: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.“ Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.“ Înţelesul este clar: legea va fi împlinită.

Ceea ce trebuie să înţelegem noi este că, dacă presupusa noastră ascultare de duhul care caută slava lui Dumnezeu ne aduce un gând, un cuvânt sau o acţiune care nu este în întregime în conformitate cu legea lui Dumnezeu, aceasta se întâmplă fiindcă un alt duh ne-a înşelat în acel moment. Nu poate fi vorba despre lucrarea Duhului lui Dumnezeu, fiindcă acesta duce întotdeauna la „…pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului“ (Rom. 8:4). Consultând legea în mod constant vom şti întotdeauna dacă ceea ce se întâmplă în interiorul nostru vine de la Duhul lui Dumnezeu sau din altă parte.

Spunând acestea, trebuie să insistăm asupra faptului că evlavia nu apare ţinând regulile, ci ea este lucrarea interioară a Duhului Sfânt. Partea noastră este de a-L lăsa să lucreze – de a întreba în fiecare moment: „Ce are El de-aici?“ sau: „Este pentru slava Lui?“ şi de a acţiona în consecinţă. Făcând aceasta, în mod inevitabil şi natural vom adopta o practică şi o trăire evlavioasă şi vom experimenta nenumărate binecuvântări. Vom afla că viaţa trăită în părtăşie cu Dumnezeu este cea mai plăcută viaţă de pe pământ.

Şi din nou trebuie să accentuez: nu făcând lucruri evlavioase ne vom face evlavioşi! Nu! Nu! Dar în mod sigur oamenii evlavioşi vor face lucruri evlavioase. Dacă nu înţelegem clar acest lucru vom reveni la erezia galatiană. Sigur că mai sunt multe lucruri de spus, dar voi continua în predici.